Joanne Shaw Taylor (Anglia) – Considerată una dintre cele mai bune muziciene de blues din lume.

Joanne Shaw Taylor (Anglia) Considerată una dintre cele mai bune muziciene de blues din lume, Joanne Shaw Taylor a fost un adevărat copil minune, fiind descoperită la vârsta de 16 ani de către Dave Stewart (Eurithmics), cel care a invitat-o imediat să facă parte din supergrupul său.

Născută în 1986 la Wednesbury, Anglia, Joanne a crescut ascultând Stevie Ray Vaughan, Jimi Hendrix și Albert Collins, ceea ce a inspirat-o să pună mâna pe chitară și să încerce să reproducă partiturile de chitară auzite. Imensul talent pe chitară este dublat de calități vocale incontestabile, lucru foarte important în blues, astfel că tânăra muziciană blondă și-a făcut repede un nume.

Albumul de debut, White Sugar, apare în 2009 la Ruf Records (casă de producție germană cu un portofoliu de artiști impresionant, din care amintim Luther și Berbard Allison, Eric Bibb, Canned Heat, Louisiana Red, Spooky Tooth sau Ana Popovic), aceeași casă de discuri fiind cea sub egida căreia apare, doar un an mai târziu, al doilea disc al artistei – Diamonds in the Dirt. Ambele albume sunt foarte bine primite de critică (ambele au ajuns pe locul 8 în US Billboard Top Blues Albums), iar valoarea îi este răsplătită cu numeroase premii, printre care Best Female Vocalist la British Blues Awards (2010 și 2011) și Songwriter of the Year în 2011 pentru piesa Same as it Never Was, de pe Diamonds in the Dirt.

În 2012, an în care apare al treilea său album (Almost Always Never), Joanne este invitată să facă parte din grupul celebrei muziciene Annie Lennox pentru concertul Diamond Jubilee de la Buckingham Palace, iar prestația ei este foarte apreciată de Stevie Wonder. Urmarea firească a evoluției și succesului este călătoria peste Ocean, în cele două orașe-templu ale blues-ului din statul Tennessee – Memphis și Nashville, unde înregistrează albumele de studio cu numărul patru (The Dirty Truth, 2014 – Memphis) și cinci (Wild, 2016 – Nashville).

Concertul din cadrul Brașov Jazz & Blues 2017 este primul în România pentru Joanne Shaw Taylor, un motiv în plus să nu lipsiți de la recitalul ce va închide festivalul.

 

Cătălin Toader

Lasă un răspuns