iHamlet

Centrul Cultural Reduta

„iHamlet” – o incursiune multimedia în universul unui Hamlet adolescent

Spectacolul de teatru multimedia iHamlet al Asociației Punctart din București se reîntoarce la Brașov la Centrul Cultural Reduta!

Experiența teatrală dedicată în principal adolescenților este parte din stagiunea 2019-2020 a Centrului Cultural Reduta, iar primul spectacol este programat pe data de 22 septembrie, începând cu ora 19.

Spectacolul iHamlet este bazat pe un text nou, inspirat din personajul Hamlet. H, un adolescent aparent obişnuit, este uimit şi dezamăgit de lumea din jur. Atunci când închide ochii, lumea lui se transformă într-o reţea fabuloasă de gânduri şi imagini pe care le modelează la infinit, până într-o zi, când tot ceea ce părea sigur se scufundă sub o avalanşă de întrebări. O avalanșă de emoții, sunete, gânduri sparte la infinit, care îi aduc pe Hamlet, Ofelia, Laertes, Rosencrantz, Gertrude, Claudius, într-un univers multimedia fabulos cu proiecții holografice pentru a construi un Hamlet personal, un Hamlet al acestei generaţii, un Hamlet de azi.

Avându-i în distribuție pe Catrinel Bejenariu, Gabi Costin, Vladimir Purdel, Vlad Pavel, textul este scris de Elise Wilk, iar spectacolul este regizat de Catinca Drăgănescu. Coregrafia şi mişcarea scenică sunt gândite de Simona Deaconescu, scenografia şi costumele sunt create de Bogdan Costea, Dan Basu asigură proiecția video și luminile, sunetul este un concept interior8.

Creat în 2016, iHamlet face parte din programul Asociației Punctart – Loading Culture – un program cultural educațional dedicat tinerilor care presupune reinterpretarea temelor din dramaturgia clasică sub forma unui spectacol de teatru new media cu conținut original. Până în prezent iHamlet s-a bucurat de aprecierea publicului și a peste 1500 de adolescenți, în peste 20 de reprezentații, atât în țară, cât și în străinătate.

Asociația Punctart este un demers cultural pornit în 2015 de către o echipă multidisciplinară de artiști. Punctart dezvoltă programe culturale și educaționale destinate tinerilor care cercetează relația dintre artă și comunitate, prin utilizarea noilor tehnologii.

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=dQYuxEWgVKI
Filmare: https://www.youtube.com/watch?v=jF7EWfQwqx0&t=1s