Women of Change

70,00 lei Adaugă în coș

În seara de 9 Noiembrie, Asociația Femeile se Implică vă oferă oportunitatea de a participa la un eveniment unic de promovare al femeilor care prin implicarea lor in societate au un rol important in schimbarea pozitiva a lumi in care traim.
Vom avea alături de noi câteva dintre femeile cu care România de astăzi se mândrește și care reprezintă modele de devotament civic și politic.Ele sunt cele care monitorizeaza funcționarea democratică a sistemului electoral, aplicarea corectă a legilor tării, transparența cheltuielilor publice,activitatea administrației locale, servicile publice și drepturile cetățenești.

Invitatele noastre sunt cetățeni activi care se implică în decizile țării, care își fac vocea auzită și care reprezintă cu succes noua generație de lideri ai României. Alături de ele, vom avea atat perspectivele invitatelor din USA cat si experienta de implicare a celor din Europa cu amprenta culturii și educației vestice.
Prin prisma trăirilor personale invitatele noastre vor defini implicarea, semnificația devotamentului civic și politic și specificul activismului feminin.Fiecare va aduce o poveste de viață deosebită și viziuni originale privind rolul lor în societate. De la un architect din Belgia, un inginer din Los Angeles, psiholog din New-York și până la activistele românce care în anii 1990 au pus bazele asociației ProDemocratia, misiunea implicării în societate ne va oferi o interesantă traiectorie.

Suntem onorate să avem ca invitate pe :
• Robyn Bors Veraart (USA), s-a nascut în New-York, a trăit în Atlanta, Georgia unde și-a folosit expertiza de psiholog în închisorile de femei aplicând terapii non-convenționale. În prezent s-a stabilit în satul Alunișu din Munții Apuseni cu soțul ei doctor veterinar de origine olandeză. Împreună au fondat organizația Provision, The Transylvania School for Self-Sufficient Living, unde studenți din toată lumea învață despre biodiversitate, agricultura tradițională din Transilvania și despre comunicare și comunități fără violență..
• Ana Sophia Fernandez (Portugalia), vice președinte al European Women’s Lobby, Secretar General al platformei pentru drepturile femeilor portugheze
• Dana Moldovan, membră a Rotary Internațional Los Angeles, USA, inginer de success. Datorită eforturilor și implicării Danei s-au realizat importante proiecte în sistemul de sănătate al României.
• Oana Bogdan, co-fondator al Platformei Romania100 și al Mișcării România Împreună, membru UNESCO Experts Committee for City of Bruges, architect la Bogdan&Van Broeck Arhitects.
• Elena Calistru, fondator și președinte Funky Citizens, o organizație de excepție care monitorizeaza democrația sistemului politic și civic al României
• Oana Preda, fondator și director CeRe (Centrul de resurse pentru participare publică ), un important suport de informare a cetatenilor din București. Multe din proiectele capitalei și chiar din țara, s-au realizat prin îndrumarea și implicarea Oanei și a activității de educație civică susținută intens de publicațiile CeRe.
• Laura Albu, președinte al Romanian Women’s Lobby și vicepreședinte al European Women’s Lobby, președinte executiv al Fundației Centrului de Mediere și Securitate Comunitara. Prin pozitia de vicepresedinte la forumul de lobby al femeilor Europene Laura militeaza pentru drepturilor femeilor si pentru recunoasterea acestor drepturilor la Parlamentul European.
• Denisa Mocanu, eleva, vicepresedinte Asociatia Elevilor Constanta
Brasovul este reprezentat prin doua bine cunoscute personalitati locale: Petronela Rotar si Medeea Petrovan

Moderatoarea serii va fi Oana Sava, președinte al Fundației Comunitare Brașov, cunoscută activistă locală, care reprezintă cu succes femeia implicată în viață comunității.

În cadrul serii vom proiecta secvențe din documentarul Women of Change, proiectul de suflet al Asociației noastre, pe care dorim să îl continuăm cu fondurile obținute în urma acestui eveniment. Vizionarea secvențelor va aduce în atenția publicului problemele importante ale comunitătilor locale din România și eforturile depuse de femeile care se implică în rezolvarea lor. Documentarul va promova valoarea contribuției civice și deasemenea va fii un îndemn la promovarea femeilor ca important factor de decizie în administrațiile locale și în viață politică a țării.

Programul va include și un moment de jazz cu Luiza Zan, coordonatoarea Platformei Ro100 Sf. Gheorghe. Deasemenea sperăm să va delectăm și cu alte câteva surprise artistice “american -style”.
Evenimentul Women of Change, inițiat de Asociația Femeile se Implică (A-FI) beneficiază de suportul organizatiei naționale Romanian Women’s Lobby și de cel al Viitorul Român Society, Los Angeles, USA.

Va asteptăm ca impreună să onorăm implicarea civică a femeilor care schimba lumea de astazi!