Preț bilet: 35 lei + 3 lei taxe
Pentru a cumpăra bilete folosiți butonul alăturat. Alegeți locurile și continuați către pagina de plată.
Aventurile prințului Achmed, de Lotte Reiniger
Cine-concert LIVE Danaga
Sâmbătă, 7 octombrie 2023, ora 19:00
Sala Patria
Un film de o frumusețe și un rafinament grafic aparte, inspirat de poveștile din ‘O mie și una de nopți’, acompaniat LIVE de muzica originală creată de Danaga în cine-concertul Aventurile prințului Achmed.
Coloana sonoră interpretată la sintetizator analog și baglama (instrument turcesc cu coarde, originar din Persia antică) vă va transpune într-un univers de poveste.
Aventurile prințului Achmed este cel mai vechi lungmetraj de animație care a supraviețuit, creat în Germania anului 1926 de Lotte Reiniger, o pionieră a filmului animat. Însumează aproape o sută de mii de cadre individuale pentru care regizoarea a creat decupaje minuțioase și foarte delicate cărora le-a dat viața la propria masă de lucru.
Un prinț frumos călărește un cal zburător spre ținuturi îndepărtate și trăiește aventuri magice. Un film inspirat de câteva povești din cartea ‘O mie și una de nopți’ cu peripețiile Prințului Ahmed și a Zânei Peri-Banu sau povestea lui Aladdin.
Danaga (pe nume complet Daniel Aga) este un muzician din Cluj, activ încă din 2009 și cunoscut publicului pentru prelucrările folclorice de pe compilația Culese din Cartier I, precum și pentru albumele Am n-aripi, Spiro, Doamne Ferestre – publicate în regim indepentent pe contul de bandcamp. De-a lungul timpului a creat numeroase coloane sonore pentru piese de teatru, scurtmetraje, animații, performance-uri. Nu crede în genuri muzicale și consideră că singura măsură a muzicii este posibilitatea ei de a deschide porți către transcendență. Fie că folosește fluiere, sintetizatoare sau ritmuri tribale, muzica trebuie să miște nu doar trupul ci și inima, mintea și spiritul.