Pentru a cumpăra bilete folosiți butonul de mai jos. După selectarea unui loc acesta trebuie adăugat în coș, apoi se poate alege următorul loc.
Spectacol prezentat de Teatrul Nottara București
de The Wardrobe Ensemble
Regia: Horia Suru
Scenografia: Doina Levintza
Coregrafia: Sophie Duncan
Muzica originală: Petre Ancuța
Make-up artist: Alexandru Abagiu
Grafica: Victor Diaconu
Lighting design: Mircea Mitroi
Ilustrația muzicală: Horia Suru
Distribuția: Crenguța Hariton, Isabela Neamțu, Sorina Ștefănescu, Daria Pentelie, Victoria Cociaș, Alexandru Mike Gheorghiu, Șerban Gomoi, Anca Bejenaru, Mihaela Subțirică, Răzvan Bănică
Durata: 2h 10 min
Sinopsis:
Imaginați-vă o casă cu pereți roz, cu un șemineu pe care e pictată Frida Kahlo, cu statuete cu Buddha și rafturi pline de cărți scrise de Simone de Beauvoir și Sylvia Plath… În casa asta mare a trăit familia Pelican. O mamă cu o personalitate copleșitoare, patru fiice marcate pe viață de felul cum desena ea realitatea în jurul lor și un fiu care-și găsește cu greu locul în acest univers feminin. O poveste de familie, în care, de ziua mamei, moștenitorii se adună în vechea locuință, pentru a o sărbători ca atunci când era în viață și adevărurile încep să iasă la iveală. Iubire, probleme de cuplu, infertilitate, feminism, trădări în amor, goana după moștenire, redefinirea artei în secolul 21 și, mai ales, ipocrizia care se ascunde în relațiile de familie, pe toate le veți regăsi în Fetele Pelican. O poveste despre o familie modernă. O poveste în care lucrurile serioase sunt discutate cu un umor nebun, la un pahar de prosecco.
„Întotdeauna facem teatru despre prezent. E foarte important să știm că vorbim azi, aici, despre asta. Când pleacă din spectacol, personajele se duc în societatea în care trăim noi, cu schimbările ei. Care îți cere să fii într-un fel anume angajat la rigorile ei. Dacă lumea se mișcă repede, trebuie să te miști în ritm cu ea. Unul dintre membrii The Wardrobe Ensemble răspundea la un moment dat la întrebarea: Pentru cine facem noi spectacole? Și răspunsul ar fi simplu: suntem europeni, suntem din clasa de mijloc, avem în familii cam aceeași plajă de vârste. Prin urmare, suntem o familie. Deci putem să ne confruntăm cam cu aceleași probleme.”
Horia Suru, regizor
Despre piesă
Fetele Pelican sau… când se sfârșește o eră
„Un spectacol curajos și impetuos, al unei trupe tinere care chiar știe ce face”, a scris The Independent după premiera cu The Last of the Pelican Daughters, care a avut loc la Edinburgh Fringe, în 2019.
Alături de artiști asociați de la celebra companie Complicité, The Wardrobe Ensemble a produs spectacolul The Last of the Pelican Daughters, care a avut premiera la Edinburgh Fringe, în 2019. Textul creat de The Wardrobe Ensemble este pus în scenă în premieră absolută în România, la Teatrul Nottara, sub titlul Fetele Pelican.
Un text în aceeași măsură incisiv și emoționant, în care se vorbește despre problemele lumii moderne, de la singurătate și incomunicare în cuplu la ironizarea gustului publicului și până la ipocrizia pe care se bazează adesea relațiile interumane, Fetele Pelican are în centru o poveste de familie. Patru surori se întâlnesc după moartea mamei lor, în ziua în care ar fi avut loc aniversarea ei, ca să îndeplinească același ritual pe care-l aveau atunci când ea era în viață și să-i evoce personalitatea, la un pahar de prosecco; o ultimă întâlnire în casa copilăriei, un spațiu marcat de prezența mamei, înainte ca această locuință să fie vândută.
În cultura populară, se spune că mamele pelican își hrănesc puii cu propriul sânge. Iar metafora aceasta este interesant concretizată în textul celor de la The Wardrobe Ensemble. O mamă dominatoare, care a marcat pe viață felul cum gândesc fiicele ei, pentru care melodia Imagine a lui John Lennon e un fel de manifest pentru o viață trăită la intensitatea corectă. Patru fiice atât de diferite, dar care, în esență, se aseamănă mai mult decât își dau seama, și un fiu care-și găsește locul cu greu în acest univers feminin, se întâlnesc într-un moment de criză. Și într-o seară, în timp ce amintirea mamei planează peste tot și toate, ies la iveală probleme vechi, niciodată rezolvate, se ivesc la orizont și unele noi, se rescriu povești și se retrăiesc momente din trecut. Patru femei, fiecare cu drama ei, fiecare purtând în ea, într-un mod diferit, „moștenirea” mamei… Și totul se întâmplă într-o explozie de culoare și energie, în sânul unei familii moderne, puțin disfuncțională, așa cum e orice familie din complicata societate a secolului 21.
În acest text, creatorii de la The Wardrobe Ensemble își folosesc umorul ireverențios și creează aceste personaje adorabile, pentru a aduce în discuție ce înseamnă pentru tineri să se lupte cu moștenirea, pierderea și dreptatea… Totul într-o comedie despre patru surori care încearcă să se împace cu moartea mamei lor.
Letiția e o femeie de carieră, care-și dorește un copil, Indra e o femeie care și-a sacrificat viața, ca să aibă grijă de mama lor, Sonia este artistă și caută aprecierea, iar Maya e o tânără nonconformistă, care vrea să-și trăiască viața. Și Luca, fratele lor, e un tânăr care-și caută și sensul, și identitatea. O bunică plină de viață, care se ridică din scaunul cu rotile și dansează, o mamă dispărută, dar care trăiește încă în fiecare fibră a copiilor ei și e prezentă în fiecare centimetru din casa cu pereți roz – astfel se conturează traseul unor generații prin viața cărora s-au perindat marile crize ale lumii. E sfârșitul unei ere. Ele sunt ultimele fiice Pelican. Întrebarea e ce va urma?
Distribuția pe roluri:
Letiția – Crenguța Hariton
Indra – Isabela Neamțu
Sonia – Sorina Ștefănescu
Maya – Daria Pentelie
Iasmina – Victoria Cociaș
Danni – Alexandru Mike Gheorghiu
Dodo – Șerban Gomoi
Aurora – Anca Bejenaru
Lara / Avocata – Mihaela Subțirică
Luca – Răzvan Bănică
Mai multe informații: https://www.nottara.ro/repertoriu/fetele-pelican/