după romanul Muzici și faze de Ovidiu Verdeș
Dramatizare colectivă de Cristian Ban & echipa de creație

Recomandare: 14+
Durata: 2h (fără pauză)

Distribuția:
Tinuț  – Matei Arvunescu
Hari / Tanana / Tina / Asistenta – Ioana Niculae
Mimi / Cipri / Bunica / Scarlat / Trixi –  Alex Popa
Tatăl / Secretaru’ / Bodi / Vânzătorul de înghețată – Dan Pughineanu
Mama / Ina / Luci / Chelaru’ / Panda / Controlor / Constructor / Turista – Ana Udroiu
Dana / Gore / Pîntea / Tanti Bejan – Maria Alexievici
Popeye / Aramă / Mama lui Hari / Prezentatoare Eforie – Mihaela Coveșeanu

Echipa de creație
Regia, adaptarea și ilustrația muzicală: Cristian Ban
Scenografia / decorul și costumele: Irina Chirilă
Asistență regie & dramaturgie la scenă: Amalia Tănase
Lighting design: Cristian Șimon
Aranjament muzical & pregătire muzicală: Maria Alexievici
Producători delegați: Camelia Moroianu & Vasea Blohat
Foto: Cosmin Kleiner Stoian
Video & grafică afiș: Iustin Șurpănelu

Credit foto: Cosmin Kleiner Stoian

Muzici și faze e povestea vârstei la care viața se înțelege mai bine pe casetă, iubirea începe cu o brichetă dăruită pe ascuns, iar fiecare zi e o fază nouă.

Tinuț are 16 ani, școala e pe terminate, vacanța bate la ușă, iar muzica devine soluția oficială pentru iubire, confuzie și tot ce nu știe încă să-și explice.

Suntem în 1978, iar adolescența vine la pachet cu oracole, excursii cu clasa, fotbal, prietenii între băieți și discuri de vinil schimbate pe sub mână ca niște comori. Muzicile sunt pentru Tinuț o evadare – Doors, Queen, Led Zeppelin. Devin refugiu, identitate și promisiune de libertate. Fazele sunt toate acele stări prin care treci fără să te întrebe nimeni dacă ești pregătit: primele iubiri, gelozii, confuzii și revelații.

Între Hari, Ina, Dana, Tina și toate fetele care par simultan misterioase și imposibile, băieții învață, pe bâjbâite, tot ce nu se predă la școală despre dorință, curaj și cum să cucerești fără să știi exact ce faci.

Cu umor, autoironie și o energie contagioasă, universul lui Ovidiu Verdeș surprinde momentul acela irepetabil în care crești fără să-ți dai seama – și totul e intens, de neînțeles și foarte viu.

„Vă așteptăm la Muzici și faze să retrăim, alături de Tinuț, ultima lui săptămână de școală din vara lui 1978 – așa cum ne-am imaginat-o noi astăzi, în 2026. Alături de cei șapte actori (memorabili), am explorat umanitatea, umorul, ridicolul, dilemele și frământările lui Tinuț pentru a spune povestea celui mai cool adolescent din cartierul Panduri și cum e atunci când lumea lui și a noastră începe să se vadă altfel. Am lucrat cu gândul la ce frumos poate fi la teatru atunci când memoria personală devine memorie colectivă. Bonus: muzică live din anii ’70.” – Cristian Ban, regizor 

Cronici:

„A fost hazliu și duios, tulburător și electrizant, incitant și spectaculos. Asta și datorită trupei de actori tineri și dăruiți care au aprins scena ieri seară, jucând fiecare mai multe roluri” – Radu Paraschivescu / facebook.com / 21.02.2026

„Muzici și faze e o frescă socială la firul ierbii, la parterul blocurilor, la nivelul geamurilor dincolo de care tot sperăm să se ivească năluca ce ne înnebunește nopțile.” – Mihai Brezeanu / agenda.liternet.ro / 06.05.2026

„Muzici și faze, rămâne cea mai adevărată, mai vie, mai înveselitoare și mai nostalgică proză românească pe care am citit-o eu de zece ani încoace. ” Mircea Cărtărescu – Ana Tepșanu / Libertatea / 21.03.2026

„Una dintre calitățile spectacolului este că deschide discuții — ce am pierdut și ce am câștigat de atunci? Cum ne-am schimbat și s-a reconfigurat lumea în care trăim? Probabil, contactul direct, socializarea, chiar prietenia s-au diminuat și și-au modificat paradigma.” – Oana Stoica / Scena9 / 19.03.2026

„De ce este „Muzici și faze” un spectacol de neratat? Pentru că din alăturarea unui text valoros, a unui regizor inspirat și empatic și a uneia dintre cele mai valoroase trupe de actori din București nu poate rezulta decât un spectacol captivant.” – Radu Preda / Cronicar după ureche / 02.03.2026

„Sub stratul bine întreținut de umor, autoironie și joacă, recenta premieră de la Teatrul Excelsior, conține, cred, un dialog pe care regizorul îl întreține între forme diferite de autobiografie: a lui Ovidiu Verdeș, a adolescentului generic, a anului 1978, în care e plasată acțiunea romanului, a adolescenței de astăzi, diferită, dar asemănătoare în multe… A muzicii, soluție mereu bună pentru confuzii și treceri fără răspunsuri imediate. Dar cea mai puternică, poate, dintre ele este cea a Teatrului însuși, cu rolul său de desigilator de lumi, cu oglinzi orientate către spectator și emoțiile, reflecțiile sale.” – Bogdan Tănase / facebook.com / 21.02.2026