Preț categoria 1: 75 lei
Preț categoria 2: 65 lei
Pentru a cumpăra bilete folosiți butonul alăturat. Alegeți locurile și continuați către pagina de plată.
Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de 50% reducere.
Biletele cu preț redus pot fi achiziționate doar online. Accesul la spectacol se va face pe baza biletului împreună cu unul dintre documentele următoare: carnet de elev, carnet de student și act identitate, cupon de pensie și act de identitate.
DON JUAN – Teatrul Nottara București
5.07 | Săptămâna Comediei • 2023 | Brașov
după Molière
Regia și versiunea scenică a textului: Cristi Juncu
Scenografia: Carmencita Brojboiu
Light design: Cristian Șimon
Durata: 2h 50 min
Distribuție: Șerban Gomoi, Gabriel Răuță, Diana Roman, Mihaela Subțirică, Răzvan Bănică, Rareș Andrici, Paul Chiribuță, Sorin Cociș, Sorina Ștefănescu, Ion Haiduc, Raluca Jugănaru, Vlad Bălan, Alex Floroiu, Claudia Moroșanu
Între umor negru și ironie amară, între hohote de râs și umbre de tristețe, Don Juan în viziunea lui Cristi Juncu reconfigurează povestea celebrului seducător, demitizându-l și reconstruindu-l, într-o zonă în care copilăria se întâlnește cu cruzimea și puterea de seducție cu refuzul maturizării. Don Juan – bărbatul care descoperă frumusețea în fiecare femeie și-o abandonează pentru a trece de fiecare dată mai departe, spre altceva, într-o permanentă sete de sens. Don Juan – bărbatul rupt în două, în care se întâlnesc hedonistul lipsit de spirit moral și ființa copleșită de tristețe, incapabilă să rămână pe loc, incapabil să atingă fericirea, dar mereu în căutarea ei. Don Juan – omul care refuză să creadă în forța unui Dumnezeu invizibil și a cărui existență o neagă în joacă, omul pentru care moralitatea e doar un cuvânt lipsit de valoare. Don Juan – un copil răsfățat al istoriei…
Au trecut aproape patru secole de când Molière scria acest text cu totul special și atipic în creația lui, un amestec de tragedie și comedie, o poveste în care ideea de libertate și ideea de credință capătă noi valențe, în care seducția, masculinitatea, feminitatea, iubirea, dispariția, trădarea, moartea sunt puse în discuție într-un mod unic.
Vă așteptăm să vedeți un Don Juan care poartă pe umeri patru secole de istorie!